Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a lansat un atac fără precedent la adresa FRF după ce trupa din Gruia a devenit lider în Superliga.
„Bursucul” s-a arătat deranjat de faptul că în play-off punctele se înjumătățesc, că FRF nu a fost de acord ca pe banca de rezerve să fie 11 jucători și că impune regula U21.
„Cine o să fie pe primul loc o să fie defavorizată, punctele trebuie să fie lăsate acolo. Sunt multe lucruri pe care nu le înțeleg… Chelsea are 30 de jucători, iar eu am doar 22. De ce? Nu înțeleg! Eu mă bat de 5 ani să se mărească lista pentru că am foarte multe meciuri și nu îmi ajung jucătorii.
Lasă clubul să aibă 30 de jucători. Lasă-mă pe bancă cu 11 jucători. Toate cluburile au fost de acord, FRF nu a fost. Trebuie să trimit jucătorii în tribună, la echipa a doua. Nu înțeleg de ce nu se face în România ca în Franța, Spania, Anglia”, a spus Dan Petrescu după victoria cu Farul Constanța, scor 3-0.
Mai mult, Dan Petrescu s-a arătat deranjat și de faptul că anumite echipe din Superliga sunt conduse de antrenori fără licență.
„Numai în România se lasă antrenori fără licență pe bancă. Asta nu e problema mea. Vorbim prea mult de asta. Fiecare echipă trebuie să aibă antrenor cu licență, se vorbește prea mult și trebuie să facem lucrurile normale.
Nu știu ce bine a adus regula U21… Nu prea batem pe nimeni nici la naționala României. Eu nu le înțeleg. Am fost și eu în Anglia, am antrenat peste tot. Râde lumea de tine dacă spui că bagi U21. Bagă pe cine vrei tu, cum să bagi U21”, a spus Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER